Tipuri de arsuri și caracteristicile lor

Arsura este o leziune a pielii în urma expunerii la temperaturi extreme (atât înalte, cât și scăzute), anumitor substanțe chimice (acizi, alcalii), curent electric sau radiații ionizante. Timpul de recuperare, riscul apariției complicațiilor și formării de cicatrici în caz de arsuri depind de cât de repede și eficient este acordat primul ajutor.

Tipuri de arsuri

Primul ajutor în caz de arsuri depinde direct de tipul arsurii și natura acesteia. Specialiștii clasifică toate arsurile în următoarele grupuri:

Arsura termică. Apare atunci când pielea sau mucoasele sunt expuse la temperaturi extreme - atât înalte, cât și scăzute. Arsurile termice pot fi cauzate de contactul cu flăcări sau corpuri solide fierbinți. Sunt posibile arsuri cu apă clocotită, abur fierbinte, azot lichid, gaze fierbinți.

Arsura chimică. Apare atunci când pielea intră în contact cu substanțe chimice caustice - acizi concentrați și alcalii, precum și vaporii acestora.

Arsura electrică. Apare ca urmare a expunerii pielii la curent electric, care are și un efect termic general asupra corpului. Cu toate acestea, datorită particularităților acordării primului ajutor și ale tratamentului, arsurile electrice sunt plasate într-un grup separat.

Gradele arsurilor și caracteristicile acestora

Pe lângă natura arsurii, contează mult profunzimea, suprafața și severitatea acesteia. Toți acești parametri au un impact semnificativ asupra consecutivității acordării primului ajutor.

Clasificarea arsurilor pe grade, adoptată în practica clinică internațională:

Arsura de gradul I se manifestă prin înroșirea zonei arse a pielii, durere arzătoare, edemul țesuturilor. De regulă, se vindecă fără urmă, la puțin timp după arsură se poate observa exfolierea pielii pe zona lezată, se poate forma o pată pigmentară. Arsurile de gradul I pot pune viața în pericol dacă este lezată o suprafață mare a pielii, mai ales dacă e afectat un copil.

Arsura de gradul ll se manifestă prin leziuni mai profunde, însă acestea nu se răspândesc dincolo de piele. Pe lângă roșeață, pe piele se formează vezicule, pline cu conținut tulbure gălbui.

Arsurile de gradul lll sunt de obicei împărțite în două subgrupe: A și B. În caz de gradul lllA, arsura este profundă, pe suprafața pielii sunt vezicule mari pline cu lichid tulbure sau sângeros. Arsurile de gradul IllB afectează stratul de creștere al pielii, vindecarea lor este însoțită de formarea unui defect al pielii și a cicatricilor. Sensibilitatea zonei arse în caz de arsuri de gradul lll poate fi redusă.

Arsura de gradul IV se manifestă prin necroză și carbonizarea țesuturilor.

Gradele de arsuri la copii corespund ca la adulți, dar, întrucât suprafața pielii copilului este mai mică, chiar și arsurile mici pot avea consecințe grave asupra sănătății bebelușului.

ACESTA ESTE UN MEDICAMENT. CITIŢI CU ATENŢIE PROSPECTUL. DACĂ APAR MANIFESTĂRI NEPLĂCUTE, ADRESAŢI-VĂ MEDICULUI SAU FARMACISTULUI.